Sufletul rataci un rastimp, parca si-ar fi încercat zborul spre o lume noua. Constiinta pura se reînchega pe cât ramâneau mai departe urmele vietii materiale. Încet-încet, sufletul îsi redobândi limpezimea. Miscarea se intensifica mereu, prin planuri tot mai luminoase. Spatiul însusi se rotunjea în nemarginire pâna unde timpul se confunda cu imobilitatea.(Adam si Eva)
