Ma uit pe geam si, în loc sa vad peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfatisari si culori. Chipul lui izvoraste mereu si din fiinta mea, unde se afla culcusul amintirilor noastre bune si rele, si retraiesc fragmentar tot ceea ce a fost si ceea ce are un farmec inedit, petru ca stiu ca de-acum n-o sa mai fie nimic, de-acum începe neantul.
Credeai ca esti stapânul lumii, tinând globul în palma, cu muschii abia tresarind? Te-ai înselat si te-ai naruit în tarâna cu toata voinicia ta. Si uite, lumea merge mai departe fara tine, asa cum va merge întotdeauna, fara a se sinchisi de nimeni si de nimic, soarele rasare la fel cum face de milioane de ani si milioane de ani, si toata aceasta mecanica se repeta regulat si tacut, pâna în vecii vecilor.
Parisul, această auroră în mijlocul celor vii, voinţa sa, legea sa, fenomenul său, cuvântul de ordine transmis avangardei umane.
